„SFÂNTUL IERARH NICOLAE” ȘI „SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE”
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este văzătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraților celor fără de lege, învățătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoși, minunatul făcător de minuni și râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus și cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup și va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos.
Parohia Sfântu Gheorghe V
Parohia Sfântu Gheorghe I
Parohia Sfântu Gheorghe VII
Tel. +40 766 353 404
Vă invităm să urmăriți un interviu oferit în cadrul Emisiunii „Viața Parohiilor” oferită de TRINITAS TV.
„Când te apropii de centrul orașului Sfântu Gheorghe, zărești deasupra blocurilor înalte crucea unei biserici. Dacă vrei să ajungi la ea, intrarea nu e ușor de găsit, pentru că edificiul a fost ascuns între clădiri monotone. Însă, oricât de mult au dorit autoritățile comuniste să o acopere, turla ei a răzbit către cer. Semn al verticalității și al credinței de neclintit pe care au avut-o de-a lungul vremurilor credincioșii de pe aceste meleaguri este catedrala ortodoxă ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, simbol al biruinței spiritualității românești din Ținutul Secuiesc.” (Trinitas TV)
EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A COVASNEI ȘI HARGHITEI
Copyright © 2025 – Catedrala Paraclis Episcopal – Sfântu Gheorghe. All Rights Reserved.